Elenus
Moderator
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 729
|
|
Simona Sensual se află în plin război cu Radu Baron, fostul iubit şi impresar al lui Betty de la Etnic. Cei doi îşi dispută numele Sensual, Simona fiind evertizată de Radu să-şi găsească un alt nume de scenă. Motivul? Baron şi-a înregistrat la OSIM, în 2004, o trupă cu această titulatură, care revine în forţă în muzică.
Cele două soliste, Alexa şi Sorina, care tânjeau la locul rămas vacant în trupa Etnic, au fost redirecţionate de Baron în trupa Senzual, aflată o vreme pe “tuşă”. Deşi Radu avea în buzunar certificatul de înregistrare la OSIM al acestui brand, încă din 2004, a lăsat-o pe Simona să se afirme în show-biz. O dată cu relansarea trupei, Baron pune piciorul în prag somând-o să-şi găsească alt nume de scenă, pentru a nu se crea confuzii.
Aparent, cele două nume, “Sensual” şi “Senzual”, sunt puţin diferite, însă cum pronunţia e identică, se acceptă doar un singur proprietar al mărcii, conform legii. Reacţia vedetei, care s-a folosit de această “poreclă” în ultimii trei ani, a fost vehementă: “Eu am firma "Sensual Style", înregistrată la Monitorul Oficial şi la Registrul Comerţului şi nu mă poate nimeni împiedica să folosesc acest nume. Oricum, lumea când aude de Sensual se gândeşte la mine”, a declarat Simona, pentru Click!
Ea îl acuză pe Radu Baron, de la RBA, că şi-a făcut un obicei din a înregistra diferite mărci la OSIM: “Aşa a făcut şi cu numele HORA. Presupun că vrea să mă dea în judecată, ca să obţină bani de la mine, acesta fiind cel mai uşor mod de a te îmbogăţi”, a mai adăugat ea.
Interesant e că Radu şi Simona au fost la un pas de a colabora, în urmă cu doi ani, acesta propunându-i să facă parte din trupa pe al cărui nume se duelează acum: “Am vrut să o iau în trupa Senzual, dar când a dat proba de voce m-am răzgândit, căci nu cânta deloc bine”, a spus Baron, pentru Click!
Simona a replicat imediat: “Clauzele din contract erau toate în favoarea lui. Vroia 80% din toate câştigurile mele: concerte, vânzări şi reclame!”.
În timp ce Simona se laudă că firma ei, “Sensual” reuneşte o agenţie imobiliară, o firmă de publicitate şi un salon de înfrumuseţare, Baron dovedeşte, cu acte, că legea nu-i dă voie să se folosească de acest brand în domeniul artistic.
Simona: "Fetele astea sunt penibile"
Simona Sensual a sărit ca arsă când a auzit că alte două fete au de gând să-i “fure” numele. “Cele două soliste, dacă vin să-mi spună în faţă să renunţ la numele de scenă, le plesnesc! Fetele alea sunt penibile”.
Bruneta Sorina şi blonda Alexa sunt cea mai nouă creaţie a impresarului Radu Baron. Acesta din urmă ne-a trimis o copie a certificatului de înre-gistrare a mărcii “Senzual” la OSIM, act ce datează din 2004.
5.7KB
|
|